Misterul roșiilor crescute în spațiu. Ce s-a întâmplat cu tomatele de pe Stația Spațială Internațională, ce spune NASA
Într-un interviu acordat în această toamnă, imediat după întoarcerea sa pe Pământ de pe Stația Spațială Internațională, astronautul NASA, Frank Rubio, a împărtășit o mică anecdota legată de o misiune.
După ce recoltase una dintre primele roșii crescute în spațiu și o pusese într-o pungă pentru o prezentare, punga și conținutul ei au dispărut.
Roșia care apare și dispare
Cum fructul părea dispărut, ceilalți astronauți l-au acuzat în glumă pe Rubio că a mâncat roșia. Apoi, opt luni mai târziu, la începutul lunii decembrie, roșia pierdută a reapărut.
O fotografie distribuită de NASA arată acum că, de fapt, în proba rătăcită erau două roșii și, luând toate condițiile în considerare, nu arătau rău deloc.
În timp ce o roșie lăsată să putrezească pe Pământ nu este ceva plăcut vederii, roșiile lui Rubio păreau doar puțin confiate.
„În afara unei ușoare decolorări, nu a prezentat creștere vizibilă de microbi sau ciuperci”, a scris NASA într-o postare pe blog.
NASA a experimentat ani de zile modalități de cultivare a hranei la ISS și a studiat cum influențează mediul spațial creșterea plantelor.
Vezi și: NASA a calculat cât timp va mai fi viață pe Pământ. Cât timp mai are omenirea la dispoziție
Nici NASA nu știe ce s-a întâmplat
Roșiile au fost cultivate în cadrul unui program numit eXposed Root On-Orbit Test System, sau XROOTS, care folosește o combinație de tehnici hidroponice și aeroponice în loc de sol.
Rubio, care a stat pe ISS timp de 371 de zile a recoltat o serie de roșii în martie pentru a fi trimise înapoi pe Pământ și examinate în cadrul studiului VEG-05.
În ceea ce privește proba pe care Rubio a păstrat-o, pe care intenționa să o arate elevilor într-un eveniment planificat de un membru al echipajului, astronautul a spus că roșiile au dispărut pur și simplu.
Astronautul a declarat că a petrecut ore în șir căutând roșiile, fără succes. Acum că au reapărut, toată lumea se declară foarte curioasă despre ceea ce s-a întâmplat, dar nimeni nu are o explicație logică.